
SFÂNTUL MEDARD
Sfântul Medardus (n. 470 în Salency / nordul Franței, † la 560 Noyon), a fost episcop de Vermand la mijlocul secolului al 6-a Lea, apoi mai târziu episcop de Noyon și Tournai. Osemintele Sf. Medardus sunt îngropate la mănăstirea Saint-Médard la Soissons, la nord de Paris.
Se spune că pe vremea când era copil, atunci când ploua, cobora un vultur din cer şi îl proteja cu aripile, zburând deasupra lui. De aceea, numele acestui sfânt este legat de fenomenele meteorologice şi Sf. Medardus este considerat patronul meşterilor de umbrele şi al ţăranilor.
Se mai spune că Sf.Goar, episcop de Rouen, ar fi fost fratele geamăn şi că cei doi ar fi murit în aceeaşi zi, de aceea, comemorarea lor se face la data de 8 iunie.
Legenda spune că dacă la data de 8 iunie plouă, atunci ploaia nu se va opri 40 de zile, iar dacă e soare, atunci soare va fi timp de 40 de zile. Povestea circula din generaţie în generaţie şi pentru ţărani a reprezentat o orientare în munca la câmp. În Austria spre exemplu, este păstrat obiceiul ca în ziua de Sf. Medardus să fie sădiţi morcovii de toamnă.
SFÂNTUL MEDARD (Calendar romano-catolic)
Medardus ( )
Musonul (arabă موسم „mausin” = „anotimp”, „sezon”) este un vânt (tropical) periodic care suflă pe teritoriul Asiei de sud (India, partea vestică a peninsulei Indochina, Bangladesh, Birmania, Indonezia) și în Oceanul Indian, ajungând iarna până la coasta de nord a Australiei și coasta estică a Africii (Madagascar și Mozambic). Acesta deviază spre vest Alizeele și conturbă calmul ecuatorial. Cea mai tipică regiune musonică este Asia de S (India) și de SE (Indochina).
Musonul de vară suflă dinspre Oceanul Indian, aducând pe teritoriul Asiei de sud umezeală, cu ploi bogate, care asigură 2 – 3 recolte agricole pe an. În această regiune geografică trăiesc 2/5 din populația globului.
Sursa: Muson ( )