… mai vezi pe cineva desculţ?

…mai vezi pe cineva desculţ? - 1

 

Hai, încalţă-te, … ce, mai vezi pe cineva desculţ?

Piaţa teatrului, din centrul Tg. Mureş, este de fapt o mică promenadă pietonală, cu o fântână arteziană şi jeturi la nivelul solului, un grup de copăcei şi bănci la umbra lor, pe una din laturi.

Pe una din bănci, un bunic se străduia să-şi încalţe nepoţica la loc cu sandalele, după ce aceasta se bucurase de niţică libertate a picioruşelor, zburdând până atunci voios de jur împrejur. Nereuşind să o convingă din prima, încearcă nişte argumente (de data asta a ales unul din categoria cum individualitatea este strivită de societate prin impunerea comparaţiei cu ce fac ceilalţi, conformiştii).

Săracul bunic cred că a regretat instantaneu şi amarnic argumentul ales. Tocmai treceam prin faţa lor (la vreo 2-3m), eu şi băiatul meu, amândoi desculţi! Auzindu-l, pe mine m-a pufnit râsul, iar în timp ce fetiţa se uita la noi, toată forţa argumentului se dezintegra sub paşii noştri. Bineînţeles că imediat după aceea fetiţa a zbughit-o din nou, evident, fără sandale…

Nu era doar momentul nepotrivit (pentru argumentul ales), ci şi locul nepotrivit, fântâna aceea fiind aşa o atracţie pentru copii, că uneori, unii părinţi devin mai îngăduitori şi le permit câteva minute de bălăceală în picioarele goale. E drept, că spre deosebire de marea majoritate a vizitatorilor fântânii, care se descalţă atunci şi acolo, noi n-aveam ce să descălţăm pentru simplul motiv că aşa plecasem de acasă.

…mai vezi pe cineva desculţ? – 5
noi eram … desculţi…

Au foat doar câteva cuvinte, auzite întâmplător, în treacăt, dar atăt de „bine” s-au potrivit pe moment, că au devenit de-a dreptul memorabile!