De ceva vreme tot tatonez cu ideea. Să-mi fac un blog despre a fi „desculţ„. Şi am tot amânat, au tot intervenit diverse. Dar de Crăciun acum iată că m-am motivat dintr-o sursă neaşteptată: o reclamă la tembelizor! Nu prea mă uit la TV, dar era deschis pe un post de muzici şi între două clip-uri iată că dădeau reclame şi era una care vroia să se dea „motivaţională” … să nu pierzi nuş ce, să scrii! Era parcă ceva cu telefoane mobile, ghinionul lor, oricum n-am cumpărat un nou telefon mobil. Dar mi-a rămas în gând ideea, conceptul „să scrii„. Stau şi mă gândesc … ar fi cazul, nu?
Şi dacă tot am început de Crăciun, hai să încep cu bradul. Sau mai exact cu pregătirile, că acolo vreau să ajung până la urmă.
Am luat de la piaţă un brăduţ, cam cum s-ar potrivi în hol. De nişte ani se vând în Bucureşti, de Crăciun, brazi, cred, aduşi de afară. Sunt un soi mai pitic, cu crengi bogate şi trunchiul la bază este foarte foarte gros. Brazii noştri, autohtoni, sunt cu crengile mai rare, cu tulpina zveltă şi subţire. Că tot vorbesc de Crăciun, vechiul suport de brad, care ţinea o tulpină până la 5cm nu mai e bun de nimic. De câţiva ani a trebuit să luăm un alt suport, care să ţină cam dublu. Dar chiar şi aşa, bradul pe care l-am luat anul acesta era foarte gros la bază şi trebuia să cioplesc serios din el ca să încapă.
Acuma, iarnă fiind, mai port uneori prin casă ciorapi. Oboseală, mai răcoare uneori (mai ales după o aerisire)… Când să mă apuc de pregătit bradul am renunţat imediat la ciorapi. Nu de alta, dar venea anul nou şi tot nu terminam de scos aşchiile din ei.
Când tai cu fierăstrăul şi ciopleşti cu toporul rămâne o grămadă de bucăţele de lemn. (mai mici, mai mari, aşchii, rumeguş, bucăţele de toate felurile).
Papuci am folosit cândva anii trecuţi. Tot timpul îmi intrau bucăţi pe te miri unde şi pierdeam vremea să le scot. (între timp i-a mâncat căţelul). Şi în casă chiar n-aveam chef de adidaşi.
Aşa că am ales, în mod evident (chiar dacă pentru mulţi poate e contradictoriu) să zvârlu ciorapii şi să purced la treabă. Poate vrei să zici că e mai riscant aşa. Poate (?), dar indiferent cu ce eşti încălţat sau nu, în primul rând ai grijă şi lucrează cu atenţie! Accidente se pot întâmpla şi oricum nu ai nici o garanţie că, dacă se întâmplă, nimereşti peste pantof si nu peste gleznă sau tibie…
Pe scurt: întotdeauna puţină atenţie face mult mai mult bine decât îţi dai seama. A, şi să nu uit: nu te grăbi, şi, dacă stai cam subţire cu anternamentul, mai ia câte o pauză.
Păşind pe rumeguş şi pe bucăţelele de lemn îmi aduc aminte de un pâlc de brazi la munte, în jurul cărora m-am învârtit o grămadă, căutând atunci o geocutie. Deşi senzaţia de a păşi pe patul de ace de brad uscate era mai plăcută decât pe gresia tare de acasă.
Oricum, treaba a mers destul de repede, simplu şi fără mari dificultăţi. Iar după aceea curăţenia a fost ceva atât de simplu de realizat că mai că mă minunam şi eu.
Iar la curăţenie am avut şi un ajutor de nădejde, pe spiriduşul lui Moş Crăciun 
.
